Casa Gheorghe Tătărescu din București: spațiu al memoriei politice și renaștere contemporană la EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, într-un cartier în care elitele politice și culturale își înfiripau alianțe și transpuneri discrete ale puterii, reședința lui Gheorghe Tătărescu devine mai mult decât o simplă locuință – un martor tăcut al unei epoci frământate, în care spațiul casei reflecta coduri împletite de autoritate, discreție și rafinament. Strada Polonă, nr. 19, adăpostește această vilă modestă ca dimensiuni, dar extrem de cuprinzătoare în încărcătura sa simbolică. La intersecția dintre trecutul tumultuos al lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru cu un parcurs politic marcant, și prezentul definit prin grijă pentru patrimoniu, această casă își reluat vocea prin identitatea sa contemporană – EkoGroup Vila – o prezență care nu ascunde trecutul, ci îl înscrie cu atenție în discursul cultural actual.

Casa Gheorghe Tătărescu: de la reședință politică discretă la EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în două mandate distincte între anii interbelici și pragul celui de-al Doilea Război Mondial, se încarcă în această vilă cu nuanțe complexe, precum subtila îmbinare între puterea publică și rigorile vieții private. Casa Tătărescu, o arhitectură interbelică rară prin echilibrul său între influențele mediteraneene și elementele neoromânești, păstrează în zidurile și detaliile sale multe dintre punctele de tangență între ethosul vremii și individualitatea propriului proprietar. Continuându-și existența sub forma EkoGroup Vila, acest spațiu păstrează cu solemnitate memoria vie, refuzând ștergerea trecutului prin deschiderea controlată către noi utilizatori ai secolului XXI.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Înainte de a explora casa care îi poartă numele, înțelegerea lui Gheorghe Tătărescu – politicianul ce a navigat între idealuri democratice și compromisuri autoritare – devine esențială. Născut într-un mediu familial ancorat în disciplina militară a tatălui său, generalul Nicolae Tătărescu, și în cultura boierească oltenească a mamei Speranța Pârâianu, Tătărescu ajunge în politica românească după studii juridice, cu o lucrare doctorală dedicată reformării sistemului electoral. Deși adept al reformelor democratice timpurii, cariera sa politică devine o sumă de tensiuni și adaptări în fața covârșitoarelor schimbări politice și sociale: de la coordonarea structurilor de ordine din Ministerul de Interne în anii ’20, la conflictele interne din Partidul Național Liberal în anii ’30, până la rolurile cruciale din contexte de criză teritorială și alianțe strategice întinse până după 1944.

Figura sa este departe de a fi unidimensională: cu o conduită caracterizată prin obediență față de datorie și o reticență evidentă față de monumentalizarea propriei imagini, Tătărescu trece prin epoci ce leagă efortul administrației eficiente de sacrificii politice, inclusiv prin implicarea în mecanismele ambivalente care au erodat treptat democrația parlamentară.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii cu măsură

Casa familiei Tătărescu nu se deschide cu fast, ci cu o discreție ce reflectă întocmai modul în care omul politic percepea raportul dintre funcție și spațiul privat. Situată într-un București al elitei interbelice, vila de pe Strada Polonă nr. 19 este o expresie a puterii în restricție și a unui ethos care valoriza proporția și luminozitatea în detrimentul grandorii ostentative. Biroul premierului – o cameră redusă, cu intrare separată pe latura casei – este poate cel mai elocvent simbol al acestei filosofii: aici, puterea se exercită fără a domina spațiul familiei, subliniind o etică în care funcția este slujită mai degrabă decât afișată.

La baza acestui spațiu stă o matrice familială și culturală solidă, în care Arethia Tătărescu devine o prezență fundamentală, vegheată asupra coerenței estetice și funcționale a întregului ansamblu. Caracterul sobru, ordonat și atent proporționat al casei iese în evidență în interacțiunea atent arbitrată dintre zonele de reprezentare și cele private, toate proiectate pentru un echilibru delicat între viața publică și intimitate.

Arhitectura Casei Tătărescu: interbelic, mediteranean și neoromânesc

Înțelesă ca o limbă arhitecturală a elitei interbelice, vila semnată de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea combină subtilitatea stilului mediteranean cu accente neoromânești într-o sinteză nemaiîntâlnită în Bucureștiul acelei perioade. Fațada, asimetric echilibrată, este animată de portaluri moldovenești și de coloane filiforme, fiecare distinctă, dar pastrând unitatea estetică a ansamblului.

Interiorul continuă această poveste a echilibrului:

• Hall-ul central deschide către o grădină interioară discretă, unde diferențele de nivel și placările cu piatră naturală evocă curțile mediteraneene, cu referințe directe către Balcic, o oază a aristocrației și a artiștilor din perioada interbelică.
• Sufrageria, spațiu de recepție mai curând decât loc obișnuit de luat masa, consemnează eticheta elitei: separarea bucătăriei, a cărei funcțiune era redusă la între-sol, într-un circuit secundar, pentru a nu perturba zona de reprezentare.
• Materialele și detaliile – feronerie în alamă patinată, parchet din stejar masiv, uși sculptate cu sobrietate – relevă o meșteșugire de excepție și un rafinament ce transcende orice ostentație.
• Contribuția artistică a Miliței Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și apropiata Arethiei Tătărescu, se materializează în șemineul artistic al casei, încadrat în absida de inspirație neoromânească, un motiv repliat de alți arhitecți importanți, consolidând astfel statutul casei ca generator de limbaj cultural și estetic.

Arethia Tătărescu: „Doamna Gorjului” și conservatoarea discretă a valorilor

Rolul Arethiei Tătărescu transcende statutul de soție de politician; cunoscută drept „Doamna Gorjului”, ea este un veritabil temperant cultural și social. Implicată profund în inițiative de binefacere și în renașterea meșteșugurilor tradiționale oltenești, Arethia a fost, în egală măsură, un facilitator al artei și un pilon de coerență estetică pentru vila familiei. Într-un context în care mobilierul și arhitectura casei trebuiau să reflecte nu doar o stare de fapt, ci și o viziune asupra lumii, Arethia și prietenia ei cu Milița Pătrașcu au construit un dialog între modernismul temperaționist al Brâncuși și tradiția neoromânească, fără să cedeze tentației opulenței gratuite.

Ruptura comunistă: degradarea simbolului

Cu căderea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu în 1947 și instalarea regimului comunist, casa situată pe Strada Polonă intră într-o zonă de umbră ce exprimă, în fond, una dintre rupturile fundamentale ale României moderne – aceea dintre vechea elită și noua ordine. Naționalizarea, atribuirea spațiului unor alte funcțiuni sau locuințe colective, lipsa politicilor coerente de conservare au redus această reședință la o entitate vulnerabilă, pierzându-și etapizat sensul inițial.

Lipsa unui „narator” legitim după detenția și marginalizarea lui Tătărescu a alimentat o deteriorare lentă, ce a afectat finisajele excepționale, suprafețele interioare și amenajările peisagistice care făcuseră din grădină o oază de liniște în mijlocul agitației urbane.

Era post-1989: între controverse și corecții

Deschiderea perioadei postcomuniste a adus o nouă etapă a casei, una marcată de intervenții ce au generat mai degrabă frământări decât liniștea restaurării. Intrarea în posesia lui Dinu Patriciu, arhitect și figură controversată, a însemnat lucrări ample la interior care au mers contra spiritului arhitectural original, culminând cu deschiderea unui restaurant de lux în incinta casei – un gest perceput ca o deturnare a sensului spațiului destinat de altminteri decenței și culturii familiale.

Ulterior, o firmă britanică a preluat vila și a inițiat un proces de restaurare mai respectuos care urmărea să redea proporțiile, materialele și detaliile proiectului Zaharia-Giurgea, proces însoțit de o reevaluare mai amplă a memoriei și valorii istorice a casei. De această dată, sensul patrimoniului a fost readus în centrul discuției, oferind un punct de plecare pentru o recuperare matură, conștientă de importanța simbolică a spațiului.

EkoGroup Vila: continuitate culturală și responsabilitate

Astăzi, casa este cunoscută sub denumirea de EkoGroup Vila și funcționează ca un spațiu cultural contemporan, deschis controlat publicului. Această transformare marchează o continuitate care nu anulează trecutul, ci îl înscrie într-un cadru nou, capabil să asigure păstrarea și buna înțelegere a patrimoniului imaterial asociat cu Gheorghe Tătărescu și fenomenul elitei interbelice din București.

Accesul, organizat pe bază de bilet disponibil prin platforma iabilet.ro, reflectă un echilibru între deschidere și protecție, asigurând un cadru în care vizitatorii pot traversa cu atenție istoria prin detaliile arhitecturale și atmosfera unui secol de memorie. În acest context, vila devine un punct de reflecție asupra responsabilității prezentului față de spațiile monument ale trecutului.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost om politic român, de două ori prim-ministru al României în perioada interbelică și imediat postbelică. A marcat profund politica internă și externă, jucând un rol cheie în tranzițiile democratice și autoritare ale României secolului XX.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este distinct de Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), pictor român al secolului al XIX-lea, fiind persoane diferite, din epoci și domenii separate.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa reprezintă un exemplu timpuriu de arhitectură interbelică, în care stilul mediteranean este filtrat prin elemente neoromânești, concepută de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice ale sculptoriței Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în modelarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și un garant al coerenței estetice și culturale a proiectului, influențând sensibilitatea artistică a interiorului și promovând o atmosferă sobră, dar rafinată.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  În prezent, clădirea funcționează sub denumirea de EkoGroup Vila ca spațiu cultural activ, cu acces organizat și controlat al publicului, păstrând și valorificând moștenirea istorică.

Experiența casei Gheorghe Tătărescu ne invită să reflectăm asupra responsabilității pe care o purtăm față de memoria spațiilor istorice: ele nu sunt simple containere trecute în prezent, ci vorbesc despre oameni, idei și epoci prin griurile tangibile ale zidurilor și detaliilor lor. Traseul acestei reședințe – de la epoca interbelică, prin prăbușirea comunistă și avalanșa postdecembristă, până la renașterea sub semnul EkoGroup Vila – subliniază felul în care recuperarea patrimoniului reprezintă mai mult decât o operațiune tehnică: este un angajament cultural și moral, o invitație către generațiile viitoare de a înțelege trecutul în profunzime și deplină complexitate.

Într-o vreme în care memoria colectivă oscilează între fascinarea pentru superlativ și riscul uitării, Casa Gheorghe Tătărescu își menține dignitatea ca spațiu viu al istoriei românești, iar vizitarea sa devine o călătorie în inima unei epoci ce continuă să modeleze identitatea noastră.

Pentru programări și vizite care să vă permită să pătrundeți în această lume a rafinamentului istoric, contactează echipa EkoGroup Vila – o poartă între trecut și prezent, între puterea tăcută a arhitecturii și pulsul realităților contemporane.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.